
Stiri din categoria INTERNE
Regizorul Tudor Mărăscu a fost înmormântat sâmbătă, la Cimitirul Bellu
28.01.2012 - 20:54
Regizorul Tudor Mărăscu a fost înmormântat sâmbătă după-amiază, la Cimitirul Bellu din Capitală, la ceremonie participând câteva zeci de persoane, printre care membri ai familiei, actori şi colegi din televiziune.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Tudor Mărăscu a fost depus vineri la capela mare a Cimitirului Bellu, unde cei care l-au cunoscut şi apreciat i-au putut aduce un ultim omagiu.
Slujba religioasă şi înmormântarea au avut loc loc sâmbătă, de la ora 13.00, la Cimitirul Bellu.
La înmormântare au participat, printre alţii, actorul George Ivaşcu, regizorul Ducu Darie, directorul Teatrului Naţional de Operetă din Bucureşti Răzvan Dincă şi preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune Demeter Andras. De asemenea, la ceremonie au luat parte şi foşti studenţi ai lui Tudor Mărăscu.
Regizorul de teatru şi televiziune şi scenaristul Tudor Mărăscu a decedat duminică, 22 ianuarie, la vârsta de 71 de ani, după o grea suferinţă.
Tudor Mărăscu s-a născut pe 10 noiembrie 1940 şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1970. A creat peste 60 de spectacole de teatru şi film, având şi o activitate prestigioasă în Televiziunea Română, potrivit unui comunicat al Uniunii Teatrale din România (UNITER).
A semnat regia a zeci de spectacole, la Teatrul Odeon, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Naţional din Bucureşti, precum şi la teatre din ţară. Printre piesele pe care le-a montat se numără "Dulcea pasăre a tinereţii" de Tennessee Williams (2006), "Pădurea" de A.N. Ostrovski (2005), "Visul unei nopţi de vară" de W. Shakespeare (2000), "Nimic despre Hamlet" de R. F. Alexandru (1998), "Doi pe o bancă" de Al. Ghelman (1993).
De asemenea, a semnat regia multor spectacole de televiziune şi filme TV, precum "Adio, Europa", după romanul lui I.D.Sârbu (2002, serial de televiziune), "Hitler al XVII-lea" de A. Dohotaru (1998, spectacol de televiziune), "Miracolul" (1987), "Încrederea" (1984), "Singur de cart" (1984), "Învingătorul" (1981), "Bună seara, Irina" (1979).
De-a lungul vieţii a fost onorat cu distincţii, precum premiul UNITER pentru întreaga activitate în regie (2011), decoraţia "Meritul pentru învăţământ" în grad de Comandor (2004), premiul acordat de Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune (APTR) pentru serialul "Adio, Europa", realizat de Televiziunea Română (2003), premiul acordat de APTR pentru divertisment - emisiunea "Surprize, surprize", realizată de Televiziunea Română (2003), Diploma de Onoare acordată de Uniunea Scriitorilor din România pentru sprijinirea şi promovarea dramaturgiei originale la Teatrul de Televiziune. La acestea se adaugă o serie de premii primite în străinătate pentru dramaturgie şi filmele sale.
Sursa: Mediafax.ro
Cod galben de GER până pe 3 februarie. Temperaturile vor fi de până la -25 de grade Celsius
28.01.2012 - 20:53
Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare de Cod galben de ger, pentru intervalul 28 ianuarie-3 februarie, când sunt aşteptate temperaturi între -25 şi - 15 grade Celsius, atenţionarea fiind pentru Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania si Maramureş.
"În intervalul 28 ianuarie - 3 februarie in Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania si Maramures vremea va fi geroasa, mai ales in cursul noptilor si al diminetilor, astfel incat temperaturile minime se vor incadra pe arii extinse între -25 si -15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative ", prcizează Administreaţia Naţională de Meteorologie.
Caraş Severin, Timişoara, Arad, Bihor şi Satu Mare nu sunt cuprinse în avertizare, ele rămânând sub Cod verde.
Sursa: Mediafax.ro
O agenţie de turism din România vinde bilete Spanair, deşi compania şi-a încetat activitatea.
28.01.2012 - 20:52
Sute de pasageri sunt blocaţi la sol în mai multe aeroporturi spaniole, după ce compania aeriană Spanair şi-a încetat brusc activitatea, anulându-şi toate zborurile, relatează AFP. Cu toate acestea, o agenţie online din România vinde în continuare bilete pentru compania aeriană.
UPDATE 15:00 Contactaţi de redactorii adevarul.ro, angajaţii agenţiei online de tursim esky.ro au afirmat că nu au informaţii privind dificultăţile companiei Spanair, declarând că biletele pot fi cumpărate în continuare, plata făcându-se online sau prin virament bancar.
Pe de altă parte, angajaţii aeroportului Henri Coandă au declarat că nu au informaţii oficiale privind încetarea activităţii companiei Spanair, însă vânzarea biletelor companiei spaniole a fost stopată.
"În faţa lipsei de viziune financiară pentru lunile următoare, compania a decis să îşi înceteze operaţiunile", a declarat Spanair într-un comunicat publicat vineri seara, în jurul orei 21.30.
Ultima cursă a companiei avut loc jumătate de oră după anunţ, vineri la 22.00, după care pasagerii au fost dirijaţi spre alţi operatori.
În acest weekend, aproximativ 22.00 de persoane aveau rezervare pe cursele Spanair, dar s-au trezit îndrumaţi spre alte companii sau mai aşteaptă încă să fie preluaţi.
Numărul de 22.000 a apărut în presa spaniolă, dar nu a fost confirmat de companie.
Cert este că aproximativ 200 de pasageri au fost surprinşi vineri de veste chiar pe aeroporturi, în timp ce aşteptatu îmbarcarea.
Autorităţile aeroportuare au declarat că situaţia este normală pe aeroportul Barajas din Madrid, unde clienţii Spanair au fost primiţi în saloane speciale.
"Pasagerii care sosesc sunt preluaţi de alte companii", a confirmat pentru AFP o purtătoare de cuvânta AENA.
Sâmbătă au fost anulate 55 de zboruri la Madrid, 54 la Barcelona şi câte unul pe insulele Mallorca şi Gran Canaria, a precizat ea.
"Conducerea Spanair regretă această situaţie şi îşi prezintă scuze faţă de toate persoanele afectate", a declarat compania într-un comunicat.
Creată în 1986, Spanair a precizat că a luat această decizie ca urmare a eşecului negocierilor cu Qatar Airways în vederea unei alianţe financiare.
Potrivit presei de specialitate, regiunea Catalonia, acţionară a Spanair, va înceta să mai finanţeze compania în contextul austerităţii bugetare.
Spanair a fost afectată în 2008 de accidentul unuia dintre avioanele sale, care s-a prăbuşit la decolarea din Madrid, provocând moartea a 154 de persoane.
Ea a demarat în acelaşi an un plan de restructurare care s-a transpus în practică prin concedierea a 1.100 dintre cei 4.000 de angajaţi.
Sursa: Adevarul.ro
Victor Ponta: USL va suspenda ACTA cand va ajunge la putere.
28.01.2012 - 20:43
Presedintele PSD, Victor Ponta, cere Guvernului sa explice public de ce a semnat ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) in numele Romaniei, fara sa initieze o dezbatere publica in prealabil si precizeaza ca USL, cand va ajunge la guvernare, va suspenda aplicarea acordului pana ce nu va avea loc un dialog cu societatea civila.
"Guvernul trebuie sa explice de ce a semnat ACTA in numele Romaniei, fara niciun fel de dezbatere publica! Cand vom ajunge la guvernare, ma oblig sa suspend aplicarea ACTA, pana ce nu va avea loc o dezbatere publica", a afirmat Victor Ponta, pe contul sau de Facebook.
Acesta precizeaza ca socialistii si liberalii din Parlamentul European au cerut mai multa transparenta in redactarea acestui act, dar "singurii care s-au opus acestei rezolutii au fost eurodeputatii PDL".
"Votul va fi in vara, si va asigur ca nu vom sustine ACTA in forma actuala, fara dezbateri si fara acord cu societatea civila. Cei din PDL ar trebui sa explice de urgenta de ce sustin astfel de reglementari fara niciun fel de dialog cu nimeni", a afirmat Victor Ponta.
Romania, alaturi de alte 21 de state din Uniunea Euorpeana, a semnat joi la Tokyo controversatul acord ACTA, legat de protejarea proprietatii intelectuale pe internet, care contine o serie de prevederi contestate de organizatiile pentru protectia drepturilor utilizatorilor de internet si a intimitatii acestora.
Electronic Frontier Foundation, unul dintre cele mai vocale grupuri de aparare a drepturilor internautilor, afirma ca prevederile noului acord, care includ monitorizarea comunicatiilor persoanelor private de catre entitati comerciale, incalca normele internationale privind drepturile omului. Intr-un interviu acordat Wired, grupul de hackeri Anonymous a promis sa raspunda in forta prin noi atacuri asupra site-urilor guvernamentale din intreaga lume.
Ce este ACTA
ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) este un acord multilateral care propune o serie de standarde internationale pentru aplicarea drepturilor de proprietate intelectuala. Acordul a fost negociat la nivel global intre mai multe tari europene, SUA, Australia, Coreea de Sud si Noua Zeelanda, printre altele. Tratatul nu se refera doar la pirateria online, cum e cazul SOPA, ci acopera si comertul cu produse contrafacute. Conform unui document intocmit de accessnow.org, ACTA este o amenintare la adresa drepturilor utilizatorilor pentru ca:
•ACTA ii forteaza pe furnizorii de Internet sa desfasoare activitati de supraveghere la nivelul retelelor proprii si sa puna la dispozitia detinatorilor drepturilor de proprietate intelectuala datele personale ale presupusilor faptuitori.
•Extinderea raspunderii intermediarilor ii va determina pe furnizorii de Internet sa desfasoare activitati de supraveghere la nivelul retelelor proprii si sa implementeze mecanisme intruzive de identificare a presupusilor infractori, cum ar fi monitorizarea la scara larga a comunicatiilor prin utilizarea procedurii de "deep packet inspection", permitand astfel incalcarea grava a vietii private a utilizatorilor. Practic, proprietarii drepturilor de copyright vor avea posibilitatea sa obtina informatii private despre utilizatorii de internet, fara sa aiba nevoie de mandate ale judecatorilor.
Sursa: Hotnews.ro
<<
<
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
71
72
73
74
75
76
>
>>
|