Stiri din categoria EXTERNE
Brazilia: 8 morţi şi 15 răniţi, după ciocnirea unui tren cu un autobuz
09.09.2010 - 18:49
Ciocnirea unui tren de marfă cu un autobuz de pasageri a produs moartea a cel puţin opt persoane şi rănirea altor 15, cinci dintre ele fiind în stare gravă, în oraşul brazilian Americana, aflat la 128 de kilometri de Sao Paulo, a informat joi poliţia, citată de Efe.
Accidentul s-a produs cu puţin înainte de miezul nopţii de miercuri spre joi, când autobuzul, în care călătoreau 30 de pasageri şi parcurgea o rută urbană în Americana, a fost agăţat, la trecerea căii ferate, de un tren cu 77 de vagoane care transporta soia.
Poliţia a declarat că prin zonă trec mai multe linii de tren, pe una dintre ele fiind oprită o altă garnitură, fapt care l-ar fi putut face pe şoferul autobuzului să creadă că semnalul de avertizare era destinat locomotivei staţionate.
Totuşi, unul dintre supravieţuitori a declarat că semnalul de avertizare sonoră a fost activat numai în momentul când autobuzul se afla deja pe calea ferată, fiind lovit imediat de locomotivă, care l-a târât apoi câţiva metri.
Un purtător de cuvânt al firmei care deţine trenul a indicat că avertizarea sonoră referitoare la apropierea locomotivei a fost acţionat 'corect' şi că şoferul autobuzului a ignorat alerta.
Potrivit autorităţilor locale, şase persoane au murit la locul accidentului, alta în drum spre spital, iar o a opta în clinica unde au fost transportaţi răniţii.
Sursa: Agerpres.ro
Preşedintele indonezian a aprobat extrădarea lui Nicolae Popa
09.09.2010 - 18:35
Preşedintele indonezian Susilo Bambang Yudhoyono a aprobat cererea autorităţilor române de extrădare a lui Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de detenţie pentru infracţiuni economice şi reţinut la Jakarta în 2 decembrie 2009, procedura de repatriere însă va mai dura, afirmă surse ministeriale citate de Mediafax.
Anterior, ataşatul de presă al ambasadei indoneziene la Bucureşti, Widya Airlangga, declarase că actele i-au fost transmise preşedintelui de către Ministerul indonezian al Justiţiei.
"La acest moment procesul, procedura de extrădare a cetăţeanului Nicolae Popa nu este încheiată. Ea continuă. Pentru că nu există un tratat bilateral de extrădare între România şi Indonezia, trebuie aplicată în acest caz legea naţională din Indonezia", a declarat, pentru Mediafax, Widya Airlangga.
Nicolae Popa a fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al Sov Invest, societatea de administrare a FNI. Decizia definitivă şi irevocabilă în dosarul prăbuşirii FNI a fost dată în 4 iunie 2006, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Popa a fost arestat în decembrie 2009, în Indonezia.
Sursa: Click.ro
Liderul talibanilor: Victoria noastră este iminentă
09.09.2010 - 18:29
Mullah Omar, liderul suprem al talibanilor, susţine că Statele Unite pierd războiul din Afganistan. "Victoria naţiunii noastre islamice asupra infidelilor invadatori este, acum, iminentă", a declarat el, citat de AFP. Omar a cerut SUA să se retragă susţinând că "este în interesul poporului vostru şi cea mai bună opţiune pentru stabilitatea regională".
Declaraţiile lui Omar survin în urma unei noi ofensive americane în Kandahar cu rezultate nu tocmai bune. Deşi steagul talibanilor nu mai este arborat peste tot în Kandahar City, aşa cum o făcea cu câteva săptămâni în urmă, atacurile teroriste nu au încetat, notează New York Times, citat de Newser.com. Statele Unite încearcă să antreneze o nouă unitate a poliţiei afgane, însă doar 10-20% dintre recruţi au primit arme până acum. "Ei primesc un baston de poliţie, şi asta e tot. Îţi poţi imagina cum este să vii aici cu un băţ?", a declarat un colonel al poliţiei locale.
Sursa: Antena3.ro
Sediul partidului lui Sarkozy din Paris, percheziţionat de poliţie
09.09.2010 - 18:29
Sediul partidului UMP din Paris a fost percheziţionat miercuri de poliţie, în dosarul Bettencourt/Woerth, informează AFP. Percheziţia a fost ordonată în cadrul unei anchete cu privire la o serie de interceptări de la domicliul moştenitoarei grupului de cosmetice L'Oreal, Liliane Bettencourt.
În acelaşi dosar a mai fost implicat şi Ministrul Muncii,Eric Woerth, care era, printre altele şi trezorierul campaniei lui Nikolas Sarkozy pentru alegerile electorale din 2007. Întregul dosar s-a transformat astfel într-un imens scandal politico-fiscal ce implică conflicte de interese, trafic de influenţă şi finanţări politice ilegale.
O sursă din cadrul poliţiei a dezvăluit faptul că percheziţia a fost efectuată la cererea procurorului din Nanterre, Philippe Courroye.
Sursa: Antena3.ro
<<
<
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
71
72
73
74
75
76
77
78
>
>>
STIRI:
Actualitatea |
Politica |
Justitie |
Social |
Economie / Finante |
Cultura / Media |
IT & Hi-Tech |
Stiinta |
Auto |
Monden |
Sport |
Educatie / Invatamant |
Sanatate |
Mediu |
Meteo |
Eveniment |
Comunicate de presa |
Externe |
Monitorizare presa |
TV LIVE:
Antena 1 |
Antena 2 |
Antena 3 |
DDTV |
OTV |
Pratech TV |
Realitatea TV |
Telesport |
The Money Chanel |
CNN |
Eurosport |
France 24 |
NBC News |
Sky News |
|